Sorin Frunzăverde a fost interceptat de procurori în timp ce le spunea subalternilor să-i convingă pe edilii din judeţ să îl voteze pe Klaus Iohannis, în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, precizându-le că sunt în relaţii bune cu orice Guvern, însă ei decid alocările bugetare în 2015.
0 Comments
Marian Vanghelie se lăuda că poate interveni la Klaus Iohannis
Marian Vanghelie a fost interceptat de procurorii DNA în timp ce ii spunea unei persoane apropiate că poate interveni la Klaus Iohannis, prin intermediul unui realizator tv. Primarul sectorului 5 spunea că preşedintele are nevoie de el să facă majoritatea in Senat. Informatia apar în referatul prin care procurorii DNA solicitau judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie arestarea preventivă a lui Marian Vanghelie, informează surse ale Agerpres. Noi probe și interceptări pentru care DNA cere anchetarea lui Laszlo Borbely
Direcţia Naţională Anticorupţie cere aviz, din nou, de la Camera Deputaţilor pentru urmărirea penală a deputatului UDMR Laszlo Borbely, fost ministru al Mediului, în dosarul în care este acuzat că ar fi luat mită pentru intervenţii în vederea atribuirii unor contracte, cauză redeschisă recent de DNA Oradea. "Caracatita" interceptarilor. Numărul mandatelor de interceptare a crescut de şase ori în zece ani22/10/2014 Interceptările telefonice au devenit o practică comună a procurorilor în timpul mandatului de preşedinte al lui Traian Băsescu. În cei 10 ani de regim, numărul mandatelor de interceptare a crescut de 6 ori. Pe lângă cei care sunt vizaţi de interceptări, mai sunt ascultate şi persoanele cu care aceştia intră în contact.
Astfel, se ajunge în situaţia în care, fără să fie vizaţi de un dosar, cei mai mulţi parlamentari sau membri ai guvernului sunt urmăriţi de SRI. Numărul mandatelor de interceptare a crescut din 2005 până în prezent cu 610%, adică de peste 6 ori, de la 6 300 de mandate la 38 000. Din cauză că nu sunt interceptate doar persoanele vizate de un dosar anume, ci toţi cei cu care acestea intră în contact, numărul cetăţenilor ale căror convorbiri telefonice sunt ascultate este mult mai mare. Direcţia Naţională Anticorupţie cere aviz de la Camera Deputaţilor pentru arestarea lui Viorel Hrebenciuc şi Ioan Adam, în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri.
Conform referatului întocmit de procurori, Viorel Hrebenciuc punea presiune pe Ilie Sârbu pentru a interveni în dosarele retrocedărilor ilegale de păduri şi terenuri agricole. Lideri ai PSD au fost interceptaţi în timp ce discutau cu oameni de afaceri interesaţi să pună mâna pe pădurile de la Romsilva prin hotărâri judecătoreşti ilegale. Elena Udrea a declarat joi într-un interviu pentru HotNews.ro că procurorii DNA au interceptări ale unor convorbiri ale sale cu Gheorghe Ștefan, în dosarul în care primarul din Piatra Neamț este urmărit penal pentru că și-ar fi folosit influența pentru a direcționa bani publici către anumite comune care aveau contracte cu o firmă pe care o controla. Fondurile publice proveneau de la Ministerul Dezvoltării condus de Udrea. "Am depus mărturie ca urmare a faptului că există înregistrări între Gheorghe Ștefan și ministrul Elena Udrea legat de alocările de fonduri pe programul Apă și Canal. Dar astfel de discuții le-am avut cu toți primarii, la fel am avut discuții cu parlamentarii care mă rugau să finanțez lucrări. Astfel de lucruri sunt legale și se fac în mod firesc", a spus Udrea, care a fost audiată recent la DNA.
sursa Bilanțul instanțelor din România arată o realitate șocantă – o creștere de peste 250 % a interceptărilor din competența Curților de Apel și cu peste 90% la Judecătorii. Adică instanţele care judecă dosare fără politicieni şi membri ai Guvernului au înregistrat creşteri spectaculoase la numărul de autorizaţii pentru intercepări audio-video, în 2013, faţă de anii precedenţi. Cifrele raportului naţional pe justiţie arată că judecătorii din România au autorizat anul trecut aproape 15.000 de interceptări.
"Deficienţele legislative în materia interceptărilor şi a celorlalte metode speciale de investigare reprezintă un atentat la adresa drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor României şi ne plasează în afara reglementărilor şi practicilor europene" În trei legislaturi consecutiv, din 2001 până în 2012, am fost iniţiatorul şi susţinătorul constant al iniţiativelor legislative menite a garanta efectiv, în mod real şi nu doar declarativ, drepturile şi libertăţile fundamentale în cadrul activităţilor de informaţii şi al tehnicilor speciale de investigare, bazate pe interceptarea comunicaţiilor, filaje, operaţiuni şi ofiţeri sau investigatori sub acoperire. Microfoane SRI şi DNA în biroul lui Ponta
Numele premierului Victor Ponta este menţionat în ancheta ce a dus la arestarea preşedintelui CJ Mehedinţi, Adrian Duicu. Deşi formulările procurorilor sunt vagi şi lipsite de orice consistenţă juridică, apariţia numelui premierului Ponta într-un dosar DNA este un precedent exploziv. Din rechizitoriul DNA rezulta ca intrceptarile ambientale au fost efectuate fie in biroul premierului Victor Ponta, fie in cel al sefului cancelariei Primului Ministru. Puteti observa cu usurinta ca in acest caz folosirea unui telefon mobil care cripteaza convorbirile si SMS-urile este inutil. Plantarea tehnicii de interceptare ambientala asigura culegerea de informatii si probe judiciare materiale care nu pot fi protejate in niciun caz prin utilizarea unui telefon criptat. sursa Mai multe despre inutilitatea telefoanelor criptate, aici. Traian Berbeceanu a ascultat telefoanele a sute de demnitari, timp de patru ani ZIUAnews deține elemente ale unei ample investigații informativ-judiciare desfășurate de SRI pe parcursul a patru ani, în care fostul șef al BCCO Alba, Traian Berbeceanu, a monitorizat simultan 800 de posturi telefonice ale unor înalți funcționari ai statului și politicieni din Alba, Sibiu și Hunedoara • Actualul procuror șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, fost șef birou al DIICOT Sibiu, este instrumentată într-un dosar penal alături de Berbeceanu, arestat săptămâna trecută pentru acțiuni de sprijinire a mafiei • La baza actualului dosar de aderare la grup mafiot, în care este acuzat fostul șef al BCCO Alba, Traian Berbeceanu, stau interceptări, filaje, cercetări penale desfășurate atât de DIICOT Alba, cât și de SRI și DGIPI • Întregul ansamblu informațional conduce la ideea că nu este vorba numai de o răfuială locală între grupuri de interese mafiote, ci bătălia se regăsește și la nivel politic, ba chiar la unul foarte înalt. Acțiunile întreprinse de Berbeceanu în afacerea „Trabucul lui Moș Crăciun", când au fost interceptate concomitent 800 de cartele telefonice, a fost o acțiune tipică de poliție politică, în urma căreia au fost amenințați și șantajați oameni politici. Informațiile din aceste interceptări nu au ajuns numai la îndemâna lui Traian Berbeceanu, ci și la procurori. Implicarea Laurei Codruța Kovesi în această uriașă caracatiță o vulnerabilizează în postura de șef al DNA, începutul relației dintre ea și Berbeceanu având loc în orașul natal al baschetbalistei Kovesi, Sibiu. Dosarul Hidra, unul din multele dosare instrumentate de Berbeceanu, în care nu există niciun cap al mafiei, ci doar cărăuși și executanți, a propulsat-o pe Kovesi în carieră, deși în acest dosar ea a semnat doar două procese verbale de aducere la cunoștință a învinuirilor, dintre care unul, greșit. Arestarea lui Traian Berbeceanu poate fi doar un prim pas pentru a ajunge la secretele Laurei Codruța Kovesi, dar mai ales la cele ale înalților politicieni din județele Alba, Sibiu și Hunedoara. Stenogramele discutii lor telefonice, aflate in dosarul "Rutiera" Dosarul penal "Rutiera" în care sunt judecaţi 14 agenţi de poliţie din cadrul Serviciului de Circulaţie Iaşi, oferă, odată cu trecerea timpului, amănunte extrem de interesante pentru opinia publică, despre modul până unde poate ajunge putregaiul corupţiei, într-un sistem bolnav, fără valori morale şi bazat doar pe pile, cunoştinţe ori relaţii. Într-un rechizitoriu care numără aproape 400 de pagini, procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi redau o serie de picanterii şi dialoguri spumoase între poliţiştii rutierişti şi cei care încălcau de fapt regulile de circulaţie. Negocierile dintre părţi vizau exclusiv "iertarea de păcate", adică de amenzi ori puncte de penalizare. În acest joc de-a baba oarba intervin deseori şi personaje foarte cunoscute, din zona politicului, economicului, afacerilor sau chiar a justiţiei. În cele ce urmează, vă vom prezenta ad-literam dialogul telefonic inedit dintre procurorul Luana Maxim de la Parchetul ieşean, şi unul dintre inculpaţi, e vorba de poliţistul Cătălin Harnagea, pe care anchetatorul l-ar fi rugat ca să intervină pentru un amic mai vechi, ce urma să fie sancţionat contravenţional cu suspensarea permisului de conducere pentru încălcarea unor reguli de circulaţie. Insul cu pricina, pentru care procurorul Maxim a intervenit telefonic cu scopul de a fi iertat, se numeşte Florin Slabu, un personaj charismatic şi destul de cunoscut în lumea interlopă a Iaşului. Convorbirea din data de 7 noiembrie 2008, ora 15.28, dintre inculpatul din Dosarul Rutiera, Cătălin Gheorghiţă Harnagea, care a fost contactat telefonic de către Luana Maxim, aceasta din urmă fiind procuror în funcţie la Parchetul local. Informaţiile despre cum a fost interceptat de SRI Dragoş Rusu apar în dosarul penal al procurorilor Bălan şi Sâmpetru. Unul dintre ei a discutat cu fostul şef al Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Ilfov, Mihai Vlad, inculpat la rândul său în dosarul procurorilor.În timp ce-i interceptau pe procurorii George Bălan şi Marcel Sâmpetru, procurorii anticorupţie au aflat date despre alte presupuse infracţiuni comise de Dragoş Rusu. "Rusu Dragoș, comisar general adjunct al Comisariatului General al Gărzii Financiare desfășoară activități cu potențial ridicat de risc la adresa siguranței naționale, obținerea de informații din domeniul economic în interesul altui stat,derularea unor proiecte de natură economică sub coordonarea serviciilor altui stat,asigurarea locurilor de întâlnire, a sistemului de legătură, verificarea unor persoane și firme" - se arată în referatul DNA, citat de Telejurnal. Serviciul Român de Informaţii a primit mandat pentru ascultarea lui Dragoş Rusu după ce plecările la Chişinău ale acestuia au început să devină suspecte. Legătura lui Rusu cu o femeie din Republica Moldova a stârnit suspiciuni, iar SRI l-a monitorizat tocmai pentru că această femeie ar fi fost omul de legătură al presupusului spion, care ar fi furnizat informaţii ce ţin de siguranţa naţională. sursa Pe lângă numele lui Liviu Dragnea, trimis în judecată în dosarul Referendumului, în rechizitoriul întocmit de procurorii DNA, apar şi alte nume de teleormăneni cunoscuţi. Printre persoanele cu care Liviu Dragnea a avut convorbiri în ziua referendumului se numără deputatul USL, Valentin Boboc Liviu Dragnea a fost trimis, astăzi, în judecată în dosarul legat de fraudarea referendumului. Alături de vicepremier, sunt acuzate alte 75 de persoane din Teleorman, Gorj, Vrancea. În rechizitoriul care are 44 de capitole apar si interceptări telefonice cu discuţiile purtate de fostul preşedinte al CJ Teleorman, Liviu Dragnea, în ziua referendumului. La ora 20:40, Dragnea îl sună pe Valentin Gabriel Boboc, deputat PSD de Teleorman Boboc: Da, să trăiţi! Dragnea: Băi ... Vali, văd că Victor (n.n.: Victor Drăguşin, primarul Alexandriei) are telefonul închis, aveţi decât 38% prezenţă în Alexandria ... (Trebuie remarcat că ulterior acestei convorbiri, prezenţa la vot consemnată în municipiul Alexandria la închiderea urnelor după aproximativ 2 ore a crescut semnificativ, de la 38% la 52,32%). Boboc: Ştiu, şefu’! Din casă în casă, uite, acum sunt prin zona asta pe la Agricol, pe aici ... din casă în casă o iau ... Dragnea: Aşa! Boboc: Dar au început să vină, acuma au început să vină. Au fost la ţară. Dragnea: Băi, am înţeles, dar organizaţi-vă să mi-i aduceţi pe toţi la vot, băi! Îi legaţi, îi luaţi în braţe ... Boboc: Asta le facem, batem din uşă în uşă! Din uşă în uşă am luat-o pe toate străzile! Dragnea: Luaţi-i, mă, rugaţi-i frumos. Dar e toată lumea împânzită în oraş? Boboc: Da, şefu’, toţi îi am peste tot. Dragnea: Liberalii? Boboc: Aicea ... îi certai niţel, asta făceam când m-aţi sunat dumneavoastră, că ei au dus pe la ţară şi le-am zis să-i adune pe toţi de la ţară (n.n.: cu referire la militanţii liberali) că acolo s-au cam terminat, hai să îi aducem pe toţi încoace, în oraş. Dragnea: Zi, mă, să îi aducă în oraş, mă! Boboc: Păi, asta ... şi că zise că îi aduce pe toţi în oraş acuma. Dragnea: Bine, bine! Citeste mai mult: adev.ro/muaug1 Magistratul orădean Mircea Pușcaș este acuzat că și-a negociat șpaga într-un oraș din Ungaria. „Evenimentul zilei” vă prezintă metodele prin care corupții încearcă să fie cu un pas înaintea procurorilor Frica de a nu cădea în plasa anchetatorilor îi face pe funcţionarii şi magistraţii corupţi să găsească noi metode pentru a nu putea fi interceptaţi şi înregistraţi atunci când încasează şpaga. În două dosare mediatizate, cu acuzaţi trimişi în judecată, procurorii au descoperit că, în timpul monitorizării ambientale, cei cercetaţi treceau graniţa şi stabileau detaliile afacerilor penale. Un astfel de caz este cel al judecătorului orădean Mircea Puşcaş, trimis în judecată de DNA în două dosare de corupţie. Denunţătorul, afaceristul Balla István, a discutat cu acesta să-i dea mită suma de 50.000 de euro pentru a scăpa de o condamnare de şapte ani cu executare. Detaliile au fost stabilite în staţiunea Hajduszoboszlo (Ungaria), la 70 de kilometri de Oradea. Mircea Puşcaş este acuzat că a primit prima tranşă din şpagă, 10.000 de euro, la un restaurant din Berettyojfalu (Ungaria), la 40 de kilometri de Oradea. Într-un caz similar, în dosarul „Zahărul”, complicii fostului senator PNL Cezar Măgureanu traversau Dunărea pe la Giurgiu şi se duceau în localitatea Ruse (Bulgaria). Scăpaţi de monitorizarea serviciilor secrete şi a procurorilor DIICOT, complicii discutau relaxaţi metodele prin care zahărul era importat în România, prin mai multe firme, fără a se plăti taxele. În alt caz, doi politişti de la Crimă Organizată, Adrian Mărgărit şi Daniel Cupe, l-au ameninţat pe irakianul Al Dulaimi cu un dosar penal, dacă nu le vor da 30.000 de euro. În piscină De teamă ca străinul să nu se ducă la DNA şi să aibă tehnică de interceptare montată pe haine, poliţiştii au stabilit întâlnirile cu acesta la piscina Hotelului Marriott. Detaliile au fost stabilite în mijlocul bazinului şi la duşuri. O altă metodă folosită de cei monitorizaţi este de a instala diferite programe informatice pe telefonul mobil, conectat la internet. Cele mai cunoscute sunt Google Talk, Skype, Viber, WhatsApp etc. În dosarul „Zahărul”, membrii grupului foloseau frecvent conferinţele pe Skype. Majoritatea celor monitorizaţi îşi scot în timpul întâlnirilor bateria de la telefon. Judecătoarele Viorica Dinu şi Antonela Costache foloseau un telefon mobil de o generaţie mai veche, despre care au auzit că nu pot fi interceptate. Din acelaşi motiv, ele negociau mita în liftul Tribunalului, capitonat cu tablă şi aluminiu. De teama flagrantului, corupţii traversează graniţa sau sunt dispuşi să apeleze la metode inedite Citiţi mai mult: EXCLUSIV EVZ. Groaza de interceptări! Corupții își negociază șpaga în străinătate sau în pielea goală > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/frica-de-interceptari-spaga-este-negociata-la-granita-romaniei-negocierile-mitei-se-fac-1032.html#ixzz2hnEjKQ6F EVZ.ro Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu s-a prezentat la Tribunalul Bucureşti din nou în scaun cu rotile şi a declarat că sunt interceptate 5.000 de telefoane ale unor oameni de afaceri şi politicieni, iar 23.000 de locaţii din România sunt monitorizate, conform Mediafax. "635.000 de telefoane interceptate în România de către serviciile de informaţii româneşti, 23.000 de locaţii care sunt monitorizate audio-video ale unor oameni de afaceri şi oameni politici, acesta este regimul împotriva căruia lupt. Nu sunt de acord să vorbesc în şoaptă ca pe timpul lui Ceauşescu. Nu sunt de acord să vorbesc cu doamna mea la ureche, aşa cum probabil dumneavoastră şi mulţi dintre dumneavoastră o faceţi. Am redevenit ţara discuţiilor în şoaptă şi voi continua să lupt împotriva unui astfel de regim indiferent de consecinţe", a declarat Vîntu la ieşirea din sala de judecată. Omul de afaceri a spus că acceptă să se prezintă la fiecare termen de judecată, dar că nu poate sta din cauza stării de sănătătate. În urmă cu o săptămână, Sorin Ovidiu Vîntu a venit la Tribunalul Bucureşti într-un scaun cu rotile, el spunând că începe vânătoarea împotriva preşedintelui, pentru că procesul său nu are legătură cu justiţia, ci este consecinţa luptei sale directe cu regimul lui Traian Băsescu. Tot atunci, avocaţii săi au cerut recuzarea judecătorului Camelia Bogdan, dar solicitarea lor a fost respinsă. La două termene, judecătorul a avut obiecţii în legătură cu documentele medicale invocate în instanţă. Procurorul George Bălan a fost interceptat de anchetatorii DNA din luna februarie, ca urmare a autorizaţiilor obţinute de la instanţa supremă, el având convorbiri cu mai multe persoane, între care Marcel Sâmpetru, comisarul Mihai Vlad - şeful SIPI Ilfov, dar şi cu premierul Victor Ponta. Din cadrul discuţiilor interceptate, încă din luna februarie, ale lui Georghe Bălan a reieşit că acesta a dat impresia că va fi numit procuror general al României de către premierul Victor Ponta, au declarat surse judiciare. Potrivit surselor citate, în una din convorbiri, Bălan îi cere lui Ponta o întâlnire şi acesta acceptă. George Bălan a fost procuror şef adjunct al Secţiei anticorupţie, urmărire penală şi criminalistică din Parchetul Curţii Supreme de Justiţie şi preşedinte al Comisiei de disciplină din Ministerul Public (1999 - 2000), perioadă în care Victor Ponta a fost promovat din funcţia de procuror de la Parchetul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti la Secţia anticorupţie a Parchetului instanţei supreme. Concret, Bălan i-a fost şef lui Ponta, cunoscându-se din acea perioadă. Totodată, din cadrul discuţiilor pe care le purta Bălan a reieşit că PSD şi PNL îşi disputau conducerile din cadrul Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Direcţia Naţională Anticorupţie. Concret, PSD ar fi vrut să propună şefi în Parchetul ICCJ, iar PNL în DNA, afirmă sursele citate. Direcţia Naţională Anticorupţie a solicitat, marţi, Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii aviz pentru percheziţionarea birourilor procurorilor George Bălan, membru CSM, şi a lui Marcel Sâmpetru, fost procuror la Parchetul Naţional Anticorupţie (fostul PNA, actual DNA, fost consilier al lui Bălan, care de la începutul anului fusese mutat la Direcţia Resurse Umane a Consiliului. Potrivit solicitării DNA, cei doi ar fi obţinut informaţii de la Direcţia Informativă de Protecţie Internă (DGIPI), pe care le-ar fi divulgat unor persoane politice, în baza acestor informări, Bălan şi Sâmpetru şi-ar fi negociat ocuparea unor funcţii de conducere în Ministerul Public. Ei sunt acuzaţi de DNA de divulgarea de informaţii secrete către persoane neautorizate. Procurorii George Bălan, membru CSM, şi Marcel Sâmpetru, cercetaţi de procurorii anticorupţie, au fost suspendaţi din funcţii, miercuri, de către Secţia de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, a anunţat preşedintele CSM, Alina Ghica. Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a spus că la acest moment este dispusă începerea urmăririi penale în cazul procurorilor Bălan şi Sâmpetru şi că în prezent continuă percheziţiile începute miercuri dimineaţă în acest caz. sursa Ponta: Am telefonul ascultat din februarie, când nici prin cap nu-mi trecea că voi fi premier13/10/2013 Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri seara, că are informaţii conform cărora telefonul său a fost interceptat încă din luna februarie, când nici prin cap nu-i trecea că va ocupa funcţia de prim-ministru, arătând că situaţia este anormală chiar dacă atunci era unul dintre liderii opoziţiei. "Încă din februarie îmi era înregistrat telefonul, când nici prin cap nu-mi trecea că voi fi prim-ministru. Nu este normal", a spus Ponta, la o televiziune de ştiri. Ulterior, într-o altă intervenţie televizată, la RTV, premierul a precizat că informaţiile sale se bazează pe datele DNA publicate în presă, deoarece el personal nu are acces direct la astfel de informaţii. Referitor la cazul în sine anchetat de DNA, şeful Guvernului a arătat că el invită la cafea foarte multe persoane, atât prieteni, cât şi adversari, şi că procurorul în cauză este un prieten de familie. El a apreciat însă că lansarea cazului chiar în ziua în care el a plecat la Bruxelles reprezintă încă o "strâmbă" din campania electorală. Premierul Victor Ponta a anunţat anterior că solicită oficial Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) să publice imediat convorbirile telefonice care i-au fost interceptate, spunând că, dacă discuţiile nu sunt prezentate public, înseamnă că această instituţie a intrat în bătălia politică. Dosarul întocmit de DNA în cazul Frâncu – mită la primărie are în jur de 120 de pagini. Alături de alte probe, un loc important îl ocupă stenogramele înregistrărilor telefonice. Una dintre aceste stenograme cuprinde – spun sursele – transcrierea unei convorbiri telefonice purtate cu 24 de ore înainte de descinderea DNA la primărie între primarul Emilian Frâncu și directorul ziarului “Vocea Vâlcii” Romeo Popescu. Primarul îi spune ziaristului că se simte singur și obosit, iar ziaristul îi mărturisește primarului că trebuie să fie atent, fiindcă se aud multe și ar fi păcat să își piardă libertatea din lăcomie. Vom vedea amănuntele când dosarul va ajunge în instanță. Unii parlamentari spun că am ajuns mai rău ca pe vremea lui Ceauşescu şi toate convorbirile sunt interceptate de serviciile secrete sau de diferite firme private. Alţii susţin că totul este doar o psihoză, o reminiscenţă a perioadei comuniste. Gândul a provocat mai mulţi parlamentari din rândul opoziţiei şi al puterii să răspundă la întrebarea: "Credeţi că vă sunt interceptate convorbirile telefonice?". Pentru cei care au răspuns "nu", a fost adăugată o nouă întrebare: "Aţi glumit cu partenerii de dialog despre faptul că sunteţi ascultaţi?" "M-aş simţi jignit să nu îmi fie ascultate telefoanele pentru că în momentul de faţă avem vreo şapte servicii secrete şi bănuiesc că măcar unul dintre ele să se ocupe şi de telefonul meu", spune candidatul PDL la Primăria Capitalei, Silviu Prigoană. El precizează că există o lege prin care toate convorbirile telefonice, sms-urile şi e-mailurile sunt stocate doi ani. "Sunt cetăţeni ai României care vând informaţii, sunt cetăţeni ai planetei care doresc răul României şi atunci este normal ca prin ordin judecătoresc să poţi despacheta arhiva din urmă cu doi ani", subliniază Prigoană. Pedelistul susţine că nu a simţit în timpul unei convorbiri telefonice că este ascultat, dar nici nu este "atât de cretin să nu conştientizeze că este ascultat". Păun: "Nişte handicapaţi, proşti, retardaţi care vor să ne asculte"Nicolae Păun, deputat ce reprezintă minorităţile naţionale, nu are dubii în ceea ce priveşte interceptarea telefoanelor de către serviciile secrete. "Evident că telefonul este ascultat", a răspuns deputatul. Cel mai mult îl deranjează faptul că simte atunci când este interceptat. "Nu am simţit o dată, ci ar fi trebuit să simtă ei pentru că ar fi trebuit să facă rost de o aparatură mai modernă, măcar să nu mai simţim noi că ne interceptează. Noi ştim, dar nici ei să nu o mai facă. Sunt momente în timpul unei convorbiri telefonice în care se întrerupe aparatul, se aude cum se schimbă banda ş.a.m.d. Acum ce să zic, să pună şi ei mâna să-şi cumpere aparatură din asta mai modernă, mai sofisticată, să nu mai auzim, măcar să ne lase senzaţia că noi nu ştim", susţine Păun. Chiar dacă este sigur că este interceptat, deputatul Păun afirmă că nu are dovezi cu care poate demasca acest lucru. Concluzia sa: "Este o tâmpenie, o prostie, nişte handicapaţi, proşti, retardaţi care vor să ne asculte şi când facem ce facem. Ce dracu să asculte la mine, dacă au nevoie de ceva le spun eu" Ponta: "Este o psihoză naţională că Băsescu ne urmăreşte"Preşedintele PSD, Victor Ponta, este mai reţinut în declaraţii. |
AutorTelefon anti interceptare cu IMEI variabil. Arhiva
May 2015
Categorii
All
|